Fluor-ul, administrat conform indicaţiilor stomatologilor pediatri, reduce riscul apariţiei cariilor dentare
De-a lungul timpului am auzit multe păreri contradictorii referitoare la administrarea fluorului la copii. Este fluorul nociv sau, din contră, ajuta la dezvoltarea sănătoasă a celor mici? Poate afecta organismul copiilor dacă este folosit cu regularitate?
În primul rând, trebuie să ştim faptul că: fluor-ul, administrat conform indicaţiilor stomatologilor pediatri, reduce riscul apariţiei cariilor dentare şi poate opri progresia cariilor deja existente . Conform unui studiu realizat de Academia Americană a Medicilor Dentişti Pediatri (APDA), progresia cariilor la dinţii sigilaţi şi fluorizaţi este de 2,6 % spre deosebire de 12,6% în cazul dinţilor care nu au fost protejaţi.
Fluorul, însă, poate fi atât benefic, cât şi dăunător pentru organism. De aceea, este foarte important ca suplimentele de fluor administrate copiilor să respecte dozajul indicat de medicul stomatolog pediatru.
Ce este fluorul?
Fluorul este un mineral natural, la fel ca şi calciul, sau fierul, întâlnit uneori în apă sau anumite alimente. Dar, spre deosebire de celelalte minerale, administrarea lui poate avea atât beneficii, cât şi riscuri ce pot dăuna organismului. Folosit în doza recomandată de medicul stomatolog, fluorul ne poate ajuta să avem dinţii sănătoşi, puternici şi frumoşi, însă folosit în exces poate deveni toxic pentru organism.
Avantaje ale fluorizării dentare
- Reduce indicele carios cu 50 până la 80%
- Diminuează sensibilitatea dentară
- Contribuie la remineralizarea zonelor dentare afectate de cariile incipiente
- Efectul remineralizant al fluorului asupra smaltului dintelui acţionează ca un strat protector împotriva atacului acizilor
- Protejează dintii împotriva cariilor dentare , atât în cazul copiilor cât şi în cazul adulţilor
- Administrarea fluorizării dentare până la vârsta de 12-14 ani contribuie la formarea unei dentiţii permanente sănătoase
- Fluorizarea dentară profesională (realizată în cabinet) presupune o adminstrare concentrată de fluor pe fiecare dinte, efectul fiind nu numai de protecţie, dar şi de întărire a structurii dintelui
- Încetineşte procesul carios , chiar şi în cazul cariei dentare deja formate
Atenţie, însă! Este extrem de important ca fluorizarea sau administrarea suplimentelor cu fluor să fie realizate NUMAI după un consult stomatologic! Doar medicul stomatolog poate să ştie dacă este sau nu nevoie de tratamente cu fluor, deoarece administrarea incorectă presupune anumite riscuri!